duminică, 24 octombrie 2010

PROIECTUL DE VOLUNTARIAT " TOAMNA ECO " - Valeni 2010






PROIECTUL DE VOLUNTARIAT

“ Toamna ECO ” - Văleni 2010




Coordonator de proiect: FEAPT
Numele complet: FUNDAŢIA DE ECOLOGIE , APICULTURĂ ŞI TURISM PASTORAL “Vasile Nistor”
Adresa: Piatra-Neamţ str. Bistriţei F29/11 Telefon: 0233 624 610 / 0742032593 E-mail: nistor_floarea@yahoo.fr
Website: http://www.feapt.ro/
Descrierea activităţii, a resurselor şi a obiectivelor solicitantului:
FUNDAŢA DE ECOLOGIE, APICULTURĂ ŞI TURISM PASTORAL “Vasile Nistor” – persoană juridică fără scop patrimonial a fost înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor (Judecătoria Piatra-Neamţ) cu nr. 172/279/2008 din 4.02.2008.

Scopul fundaţiei: continuarea, în memoria celui care a fost Vasile Nistor, a activităţii de conservare şi recreere a naturii, ocrotirii biodiversităţii şi a bazei melifere, promovării ecoturismului;

Obiectivele fundaţiei, în vederea realizării scopului ei, sunt următoarele:
a. promovarea iniţiativelor din domeniul ecologiei, apiculturii şi ecoturismului;
b. susţinerea proiectelor ce au legatură directă cu scopul propus, promovarea colaborării cu fundaţii şi asociaţii similare din ţară şi străinătate, încurajarea tinerilor în desfăşurarea activităţilor privind protecţia mediului, apicultura şi ecoturismul;
c. identificarea şi organizarea unor proiecte şi programe ecologice pe plan local şi internaţional, crearea de filiale care să promoveze ecoturismul, apicultura şi alte domenii legate de protecţia mediului;
d. organizarea de evenimente, manifestări pentru susţinerea programelor de conştientizare a populaţiei privind protecţia mediului, cu participarea unor personalităţi din România şi din străinătate;
e. editarea de broşuri, pliante şi alte materiale de informare;
f. organizarea de dezbateri, mese rotunde, turnee, expoziţii, manifestări cu caracter cultural şi artistic, având drept obiect formarea şi educarea tineretului şi a unor categorii largi de populaţie în spiritul promovării voluntariatului.
g. organizarea de ateliere de studiu, cu participare internă şi internaţională, cu caracter permanent sau temporar, pentru perfecţionarea profesională a apicultorilor.
h. acordarea de burse şi premii pentru stimularea activităţii profesioniste în domeniile de interes ale Fundaţiei.
Fundaţia urmăreşte, de asemenea, valorificarea şi gestionarea resurselor existente, atragerea de noi astfel de resurse, precum şi desfăşurarea oricăror alte acţiuni subsumate atingerii obiectivelor stabilite.
Pentru a spori intensitatea dialogului şi cooperării, Fundaţia colaborează cu alte fundaţii, asociaţii şi instituţii publice şi private, din România şi/sau din alte ţări, pentru realizarea în comun de activităţi în concordanţă cu scopurile Fundaţiei.

Resurse:
Veniturile fundaţiei provin din:
dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile în condiţii legale;
dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de fundaţie;
venituri realizate din activităţi economice directe;
donaţii, sponsorizări sau legate;
resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale;
alte venituri prevăzute de lege.

PROIECTUL


Titlul proiectului: TOAMNA ECO

Locul desfăşurării proiectului: deplasare la Văleni(Roman) în vederea culegerii de informaţii

Durata proiectului: 20.10.2010 – 20.11.2010

Scopul proiectului: dezvoltarea spiritului ecocivic şi educaţiei pentru mediu şi eco-turism

Obiectivele proiectului:
• Cultivarea dragostei pentru natură şi a interesului pentru protejarea mediului înconjurător în rândul tinerilor,
• Dezvoltarea capacităţii de relaţionare în echipă în cadrul unor activităţi cu caracter voluntar,
• Optimizarea pregătirii şcolare de specialitate (turism şi alimentaţie publică, protecţia mediului) şi lărgirea orizontului de valorizare a principiilor ecologice;
• Identificarea de elemente în vederea realizării unui produs final multi-media având ca temă turismul ecologic şi pastoral.

Grupul ţintă principal:
- tinerii voluntari;

Beneficiari ai proiectului:
- elevi şi cadre didactice, comunitatea locală, vizitatori ai site-ului http://www.feapt.ro/

Justificarea proiectului:
Proiectul se adresează prioritar tinerilor voluntari, categorie în curs de iniţiere în activităţile de documentare, informare şi prelucrare a informaţiilor. Utilizarea produselor finale va avea un impact cu mult mai important în dezvoltarea gustului pentru informare privind relaţia cu mediul înconjurător într-un domeniu extrem de actual şi interdisciplinar: turismul ecologic.
Cultivarea spiritului de echipă, a deschiderii către documentare, a metodelor de valorificare a acţiunilor întreprinse, a disponibilităţii spre implicarea în activităţi de voluntariat sunt atitudini şi valori cu impact în formarea tinerilor implicaţi şi o alternativă inovatoare în activizarea lor. Se pune totodată accentul pe alternarea învăţării ghidate (pentru a recurge la resursele bibliografice pe orice tip de suport, în special în format electronic) şi a învăţării autonome (odată cu formarea deprinderilor specifice ). Credibilitatea acestui demers în rândul comunităţii este cu atât mai evidentă cu cât principalii “actori” ai etapelor proiectului sunt tinerii voluntari.

Descrierea activităţilor :
- Distribuirea planului activităţii coordonate de fundaţie
- Selectarea tinerilor voluntari, elevi ai Colegiului Tehnic “Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ
- Iniţiere agenda acţiunii (contactarea furnizorului de trasport şi a partenerilor locali – G.A.C., şcoala, Primăria şi Consiliul local Văleni -, stabilirea planului de acţiune pentru data de 22.10.2010)
- Discutarea activităţilor stabilite cu elevii şi cadrele didactice din echipa de proiect (diriginţi, profesori de geografie şi turism)
- Deplasarea la Văleni, vizitarea obiectivelor turistice vizate: Parcul dendrologic, biserica/ turnul clopotniţei/ zidul de împrejmuire/ cimitirul/ anexele boiereşti şi coordonarea echipei de elevi voluntari în vederea realizării produsului final (pornind de la imagini realizate, impresii şi informaţii obţinute.)
- Elaborarea materialului informativ
- Crearea unei pagini web, găzduită pe site-ul fundaţiei
- Postarea acţiunilor realizate de tineri în pagina creată
- Diseminarea rezultatelor acţiunii pe site-ul www.feapt.ro , precum şi în cadrul unor acţiuni şi proiecte viitoare.

Rezultate:
· Creşterea încrederii de sine a tinerilor şi dezvoltarea spiritului ecocivic prin responsabilizarea în acest proiect
· Atragerea spre informare a tinerilor voluntari
· Valorificarea informaţiilor obtinute din studiul individual şi colectiv
· Transpunerea în imagini a secvenţelor propuse

Mijloace de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;
- realizarea unei bănci de date cu tinerii voluntari (suport electronic)
- realizarea de materiale informative multi-media;

Echipa Proiectului:
- Nistor Floarea – coordonator;
- Baluş Alina – profesor Colegiul Tehnic „Gh.Cartianu Piatra-Neamţ
- profesori / elevi de la COLEGIUL TEHNIC “Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ
(clasele: a IX-a E, Profil: Servicii - Turism şi alimentaţie publică & a X-a B - Protecţia mediului) - vezi tabelul nominal

Partenerii proiectului:
- Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” - Piatra-Neamţ
- Primăria şi Consiliul local Văleni
- G.A.C. (Grupul de Acţiune Comunitară) - Văleni
- Şcoala cu clasele I-VIII Văleni

Întocmit:

Floarea NISTOR
Vice-preşedinte FEAPT

Niciun comentariu: